path

Florian Nicolae, Senator de Onoare al U.R.G.S.

19.06.2015

Marți, 16 iunie 2015, în cadru restrâns dar cu mare încărcătură emoțională, Universitatea Româno-Germană din Sibiu a acordat titlul de Senator de Onoare Domnului Florian Nicolae, personalitate marcantă a vieții comunității giurgiuvene și a mediului academic al U.R.G.S.

Titlul a fost acordat în cadrul Centrului de Înscrieri Giurgiu al Universității Româno-Germane din Sibiu, locul pe care îl păstorește cu dedicație Florian Nicolae și a reprezentat recunoașterea contribuției sale la deschiderea unui centru de înscrieri și viitor centru tutorial al universității la Giurgiu, dar și pentru punerea la dispoziția universității a spațiilor necesare și a celor mai bune condiții pentru actualii și viitorii studenți. Delegația U.R.G.S., aflată preț de două zile în orașul de pe Dunăre, a fost condusă de către Rectorul instituției, prof.univ.dr.dr.h.c. Gheorghe Bichicean.

Vă exprim mulțumirea mea pentru faptul că v-ați orientat la Giurgiu și ați insistat pentru a deschide un nou centru universitar și mă bucur că este româno-german, pentru că ne leagă fluviul Dunărea alături de celelalte 14 țări riverane, iar Strategia Uniunii Europene pentru Dezvoltarea Regiunii Dunărea este un vis împlinit în acest moment. Cred că prezența dvs., a Universității Româno-Germane din Sibiu la Giurgiu, va aduce un nou impuls pe linia universitară și academică. Sperăm să realizăm și un centru de vară la Giurgiu, dar numai cu ajutorul dvs., iar eu vă asigur că voi contribui la îndeplinirea acestui ideal frumos”, a afirmat domnul Florian Nicolae în discursul susținut în cadrul festivității.

© 2015 U.R.G. Sibiu | Toate drepturile rezervate| Termeni și condiții