path

Două evenimente, o singură universitate.

21.10.2013

Vizita pe care rectorul Universității Româno-Germane din Sibiu, prof.univ.dr. Gheorghe Bichicean, a efectuat-o în perioada 10-11 octombrie 2013 la Suceava a avut un dublu rol.

Pe de o parte, Suceava a devenit, preț de câteva zile, centrul învățământului superior românesc. La sesiunea plenară a Consiliului Național al Rectorilor, alături de reprezentanți a peste 60 de universități din țară, au mai participat ministrul Educației Naționale - Remus Pricopie, ministrul Tineretului și Sportului - Nicolae Bănicioiu și ministrul delegat pentru Învățământul Superior – Mihnea Costoiu. În cadrul întrunirii găzduite de către Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, tema de discuție prioritară a fost reprezentată de metodologia de clasificare a universităților. Potrivit lui Mihnea Costoiu, procesul de ierarhizare a universităților, realizat în 2011, a fost lipsit de transparență, iar ordinul emis ulterior de către Ministerul Educației a fost anulat în instanță. Referitor la acest aspect, concluzia ministrului de resort a fost următoarea: „Statul nu trebuie să participe, însă el poate urmări întregul proces de clasificare. Aceasta a fost prima condiție încălcată acum doi ani. Consider că ierarhia din 2011 a fost un mecanism de pedepsire a universităților, iar pe baza acestei ierarhii s-au tras anumite concluzii greșite.”

Pe de altă parte, sub semnul sărbătoririi celor 50 de ani de existență a învățământului universitar la poalele cetății bucovinene, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit o manifestare festivă de amploare. Cu această ocazie, rectorului Universității Româno-Germane din Sibiu, Prof.univ.dr. Gheorghe Bichicean, i-a fost înmânată de către omologul său medalia și diploma jubiliară a universității gazdă. De asemenea, în semn de prețuire a activității întreprinse în cei 50 de ani de existență, instituția noastră a acordat USV Diploma de Onoare pentru excelență în învățământul academic.

© 2015 U.R.G. Sibiu | Toate drepturile rezervate| Termeni și condiții