path

Consulul General al Germaniei la Sibiu Thomas Gerlach, Senator de onoare al Universității Româno-Germane din Sibiu

06 iunie 2013

Universitatea Româno-Germană din Sibiu a acordat titlul de Senator de Onoare Excelenței Sale Thomas Gerlach, Consul General al Republicii Federale Germania la Sibiu, în cadrul Ședinței solemne a Senatului Universitar din data de 6 iunie 2013.

Acordarea titlului de Senator de Onoare al Universității Româno-Germane din Sibiu a avut drept scop recunoașterea contribuției importante a Excelenței Sale Thomas Gerlach la dezvoltarea instituțională a Universității Româno-Germane din Sibiu.

Ședința a fost deschisă de Președintele Senatului Universitar conf.univ.dr. Alexandru Hampu, care a dat citire Hotărârii Senatului de acordare a titlului de Senator de Onoare ad vitam. În continuare, rectorul Universității prof.univ.dr. Gheorghe Bichicean a dat citire cuvântului de „Laudatio”, în care a punctat principalele etape în cariera Excelenței Sale Thomas Gerlach, preocuparea și contribuția remarcabilă a Excelenței Sale la consolidarea relațiilor româno-germane.

A treia etapă a Ședinței Solemne a constituit-o acordarea Diplomei de Senator de Onoare, a Pașaportului și a Hotărârii Senatului, precum și a robei, care împreună atestă calitatea de membru ad vitam al Senatului U.R.G.S.

Ședința solemnă a Senatului Universitar a reunit membrii comunității academice ai Universității și distinși invitați ai mediului de învățământ sibian – prof.univ.dr. Livia Ilie – prorector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof.univ.dr. Luigi Dumitrescu, prof.univ.dr. Ioan Cosmescu, Gl.bg. Prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, comandant rector al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, prof.univ.dr. Ion Velcea, decan fondator al Facultății de Geografia Turismului din Sibiu, prof.dr. Ștefan Firu, Inspector Școlar General și Crin Ștefan Ciocan, directorul Fundației Româno-Germane din Sibiu.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența unor reprezentanți de seamă ai comunității sibiene: Paul Jürgen Porr – președintele F.D.G.R., Grigore Popescu – directorul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Sibiu, Francisc Szombatfalvi-Török – inspector șef în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu și Florin Orlățan din cadrul Instituției Prefectului Sibiu.

Invitații la eveniment au apreciat în mod deosebit activitatea desfășurată de Excelența Sa Thomas Gerlach în calitate de reprezentant oficial al Germaniei în Transilvania, și în special în cetatea Sibiului, precum și inițiativa Universității Româno-Germane din Sibiu de a acorda această distincție Excelenței Sale.

Acordarea acestui titlu onorific vine ca semn de prețuire și ca un gest de recunoaștere a contribuției remarcabile aduse de Excelența Sa Thomas Gerlach la dezvoltarea instituțională a Universității Româno-Germane din Sibiu. Activitatea deosebită desfășurată de Consulul General al Germaniei la Sibiu a determinat Universitatea să întreprindă demersurile pentru a aprecia eforturile depuse de Domnia Sa și atitudinea de susținere continuă manifestată față de învățământul superior sibian, prin conferirea titlului de Senator de Onoare ad vitam al Universității Româno-Germane din Sibiu.

„Prin imaginea Domniei sale, prin participarea la evenimente majore din viața Universității noastre, domnul Consul General Thomas Gerlach a dat un plus de încredere în instituția noastră”, a subliniat în cuvântul de „Laudatio” prof.univ.dr. Gheorghe Bichicean, rectorul Universității Româno-Germane din Sibiu.

Afiș
Program
Galerie foto

© 2015 U.R.G. Sibiu | Toate drepturile rezervate| Termeni și condiții